Italia ramane una dintre cele mai dorite destinatii de vacanta de catre iubitorii de istorie, cultura si frumusete naturala. Dintre multele locuri de vizitat in aceasta tara minunata, tot mai multi calatori descopera frumusetea magica a Cinque Terre (care inseamna “Cinci Taramuri”). Aceasta regiune se refera la cele cinci sate care fac parte din Parco Nazionale delle Cinque Terre si este situata la nord de granita cu Toscana, avand ca singur mijloc de transport, trenul. Fiecare dintre cele cinci sate este un amestec incantator si unic de natura si cultura italiana. Cel mai bine este ca aceste orasele de coasta sa fie explorate in cadrul unui tur privat cu ghid care sa cunoasca frumusetea si istoria lor.
Vizitarea regiunii Cinque Terre trebuie sa includa explorarea tuturor celor cinci sate – Manarola, Riomaggiore, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare, care sunt relativ apropiate si sunt conectate cu trenul. Accesul dintr-un sat in altul se poate face, de asemenea, cu feribotul sau pe jos. Trenul este insa cea mai recomandata varianta de transport deoarece ofera calatorilor ocazia de a se bucura de minunatele privelisti cu peisaje pitoresti, case colorate si cu vechiile podgorii.
Iata de ce lucruri sa tii cont daca planuiesti o vacanta in Cinque Terre:
Sezonul – Clima este prietenoasa pe tot parcursul anului, dar cea mai buna perioada de vizitare a acestui loc incepe la mijlocul lunii martie si se termina la finalul lunii iunie. De asemenea, lunile septembrie si octombrie sunt destul de prielnice. Alegerea sezonului si timpului potrivit te va ajuta sa te bucuri din plin de frumusetea acestei intinderi de coasta.
Rezervarile in avans – Poti gasi destul de greu un hotel bun in varful sezonului estival. Daca doresti un sejur de calitate si mai putin costisitor, este important sa iei in considerare o cazare intr-unul din satele din apropiere, precum Levanto sau Bonassola, care sunt la doar 10 minute cu trenul.
Activitatile de vacanta – Cei mai multi oameni viziteaza Cinque Terre ca sa se relaxeze si sa se bucure de natura. Iti recomandam sa faci drumetii printre podgoriile terasate, sa mergi la degustari de vin si de mancare, sa iei lectii de gatit si sa faci tururi cu ghid in diferite locuri.
Modul de transport – Dupa cum am mai spus, cel mai bun mod de a calatori in aceste sate este cu trenul, deoarece accesul cu masina este destul de greoi. In plus, distanta dintre sate este scurta, iar cumpararea unui card de tren iti va permite sa calatoresti nelimitat in zona timp de mai multe zile.