Cele mai des folosite materiale pentru pavarea curtii sunt betonul si asfaltul. Deoarece sunt foarte rezistente, aceste materiale pot fi folosite atat in curtile obisnuite, cat si in cele industriale, unde traficul este intens, iar utilajele si masinile care circula sunt de mare tonaj.
Daca, insa, iti doresti ceva mai simplu de montat, mai usor de intretinut, la fel de practic si cu o estetica mai deosebita pentru curtea casei, iti recomandam sa alegi pavelele. Iar pavelele din ziua de azi se gasesc intr-o varietate covarsitoare de modele, forme, marimi si culori, putand fi utilizate fie pentru acoperirea intregii curti, fie pentru compunerea aleilor.

Dar pe langa estetica, pavelele vin cu avantaje mult mai importante si mai practice. Iata cateva dintre ele:
- Rezistenta. In functie de materialul din care sunt facute, pavelele pot rezista chiar si zeci de ani la trafic intens si, mai ales, la intemperii.
- Flexibilitate. Pavelele, in special cele realizate din beton, pot fi executate in diferite forme si nuante de culori. In plus, pot fi combinate foarte usor, creand modele cu adevarat deosebite. Pavelele din beton sunt potrivite atat pentru compunerea aleilor, cat si pentru acoperirea teraselor, suprafetelor din jurul piscinelor sau, pur si simplu, pentru acoperirea intregii curti.
- Siguranta. Majoritatea tipurilor de pavele din ziua de azi ofera siguranta celor care le calca; sunt antiderapante, astfel ca au un risc minim de alunecare chiar si pe timp de iarna.
- Costul de mentinere. La fel ca in cazul oricarei investitii, trebuie sa iei in calcul si costul de intretinere a pavelelor. Ei bine, cele mai multe dintre tipurile de pavele au un cost redus, se curata usor, neavand nevoie de solutii chimice sau de detergenti pentru indepartarea murdariei obisnuite. Mai mult, daca una dintre bucati se deterioreaza, aceasta se poate inlocui rapid si usor.